Despre limbă

Slavii de vest care s-au așezat pe teritoriul Slovaciei de astăzi, se distingeau lingvistic în sec X de protoslavi , iar limba lor a evoluat în cadrul grupelor dialectale distincte. Un pas important pe acest drum a fost unirea Principatului din Nitra cu Principatul Moraviei și crearea Regatului Marii Moravii în 883. Un capitol în mod particular important în evoluția/dezvoltarea limbii slave a acelor vremuri pe acest teritoriu e în legătură cu misiunea de evanghelizare a călugărilor Kirill (Constantin) și Methodiu din Salonic/Thessaloniki, care au fost trimiși de împăratul Mihai al III-lea la cererea prințului Marii Moravii Rastislav în 863 pentru răspândirea creștinismului și stabilirea bazelor unui sistem legal în limba slavă. În acest scop, Constantin va crea , bazându-se pe minusculele grecești un alfabet special, zis glagolitic și va utiliza pentru a traduce Evanghelia și cartea de legi bizantină în slava veche bisericească. Frații cer/solicită autorizarea Papei Hadrian al II-lea de a utiliza noul scris ca o limbă liturgică (//lingua quarta//).

După integrarea teritoriului actualei Slovacii în Regatul Ungariei, dialectele slovace și bazele națiunii slovace au început să se formeze pe teritoriul între secolele X și XIV. Limba administrativă a fost înainte de toate latina, care servea, de asemenea ca limbă liturgică în Biserica orientală, și rămâne limbă administrativă a statului până la mijlocul secolului XIX. După debut, limbile locale se foloseau numai pentru predică și pentru alte funții pastorale/datini bisericești. În secolul XV, datorită expedițiilor/războaielor husite, fraternităților și studenților de la universitățile cehe, limba cehă începe să se impună în Slovacia, și apar expresii slovace. Prima mărturie a acestei situații lingvistice și a acestor procese este cartea din Žilina (//Žilinská kniha//, 1473) cu un text de lege din Magdeburg scris într-o cehă slovachizată. Începând cu secolul XV, mai mult cu latina, pe teritoriul actualei Slovacii, limba cehă începe să joace rolul de limbă literară supradialectală și devine în secolele XVI și XVII limba liturgică a protestanțolor slovaci și joacă un rol important în scrierile protestanților până în secolul XIX și într-o anumită formă până la sfârșitul secolului XX. În același timp , slovacii utilizează de la început ceha doar în forma scrisă și nu au perceput-o niciodată ca fiind propria lor limbă. La sfârșitul secolului XVIII, în orașeșe din Slovacia Occidentală apoi Centală, formele supradialectale au început să apară, vorbite de burghezi și elite. Limbile culturale din Est și din centrul Slovaciei devin baza pentru codificarea lui Anton Bernolák la sfârșitul secolului XVIII și al lui Ľudovít Štúr în anii 1840. Bazându-se pe limba din câteva orașe din Slovacia Centrală, Ľudovít Štúr va publica în 1846 o gramatică normativă, //Nauka reči Slovenskej//, care fixează limba slovacă scrisă. Această normă, după câteva modificări, este valabilă și astăzi.

După apariția Republicii Cehoslovacia prin Tratate de Pace și prin Constituția din anul 1920 a fost decretată o „națiune cehoslovacă“ comună și „limba cehoslovacă“ cu două versiuni (cehă și slovacă), care a fost confirmată de regulile de ortografie slovacă în 1931. În mod diferit, instituția Matica slovenská a încercat să impună așa numitul „Matica-Usus“ cu tendințele puriste, care au fot propagate în reista care a apărut din 1932 Slovenská reč [Limba slovacă]. În slovacă s-a manifestat purismul în comparație cu țările din jur cu o anume întârziere - mai ales în perioada dintre cele două războaie mondiale/interbelică. Slovaca a răams totuși mai departe, o așa zisă limbă deschisă, care s-a îmbogățit în afară de sursele locale, și din alte limbi. După cel de-al doilea război mondial limba slovacă s-a dezvoltat/a evoluat într-o formă sub care era capabilă să îndeplinească toate funcțiile și nevoile societății. În această perioadă a cunoscut o creștere rapidă/fulminantă și a fost descrisă treptat la toate nivelurile și codificată/normată.

Pentru situația în cadrul Cehoslovaciei (Česko-Slovensko) au fost caracteristice bilingvismul și așa numita semicomunicare. Cehii și slovacii foloseau în comunicarea reciprocă fiecare propria limbă, se înțelegeau relativ bine și în prezent în condițiile celor două state independente se înțeleg bine. Înțelegerea reciprocă/mutuală se desfășoară fără mari probleme și în prezent, deși generațiile mai tinere, care au socializat lingvistic abia după separarea fostei Cehoslovacii (Česko-Slovenska) ar putea avea la comunicare anumite dificultăți. Un nivel ridicat al înțelegerii reciproce lingvistice se menține/datorează/este garantat mulțumită televiziunii. Această constatare este mai ales adevărată/valabilă din partea slovacă. Slovacii înțeleg ceha mai bine decât înțeleg cehii slovaca/limba slovacă.

O nouă etapă în dezvoltarea limbii slovace a fost anul 1989. Multe arhaisme și cuvinte legate strâns de economia socialistă și de ordinea socială au dispărut și în contrapondere au apărut multe anglicisme și internaționalisme în limba actuală. Această circumstanță/situație nu a însemnat pentru limba slovacă totuși nicio amenințare. Limba slovacă și-a păstrat imunitatea și prin faptul că în istoria ei a fost mereu deschisă. Ea a preluat elemente lexicale din alte limbi cu care a intrat în contact. Au fost. înainte de toate latinisme din limba latină (și prin latină și grecisme/cuvinte din greacă), cuvinte din zona Boemiei/din cehă, germanisme din germnaă, galicisme din franceză, italisme din italiană, mai puține maghiarisme. În ultima vreme preia limba slovacă înainte de toate anglicisme și americanisme din engleză și varianta ei americană/engleza americană.

Limba slovacă a devenit la 1 mai 2004 una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.